Curarti Complex – suplimentul natural pentru oase si articulatii sanatoase

Creat special pentru a îmbunătăți și susține sănătatea oaselor, mușchilor și a articulațiilor, Curarti Complex este un supliment alimentar îndulcit, compus din acid hialuronic, vitamina C, proteine și turmeric, substanțe eficiente care calmează durerile, stimulează producția de colagen și protejează articulațiile. Dacă petreci prea mult timp doar în picioare sau la birou, cu siguranță știi ce înseamnă disconfortul sau umflăturile la nivelul picioarelor și nu numai. Rămâi cu noi în continuare și află cum poți preveni pe cât posibil aceste dureri sau chiar boli ce pot apărea de-a lungul timpului.

Cauzele durerilor musculare, osoase și articulare

Pentru că organismul are țesut muscular în aproape toate zonele, acest tip de durere poate fi resimțită oriunde, de către oricine. De asemenea, nu există o singură cauză care să determine durerile musculare, însă cele mai frecvente sunt traumatismele, ruptura fibrelor musculare și contracturile de cauză internă sau externă.

  1. Răceala este o cauză frecventă a durerilor generalizate, în tot corpul;
  2. Suprasolicitarea mușchilor în timpul unei activități fizice sau exercițiile fizice în exces executate doar pe anumite grupe musculare;
  3. Neefectuarea exercițiilor de întindere înainte și după o activitate fizică;
  4. Depresia sau stresul;
  5. Varicele sunt de asemenea responsabile de apariția durerilor musculare. Afecțiunile circulatorii de tipul varicelor duc la o irigare insuficientă a mușchilor, prin urmare pot apărea dureri musculare la nivelul membrelor inferioare;
  6. Fibromialgia este o boală specifică a sistemului muscular, care se manifestă printr-o sensibilitate excesivă la nivelul mușchilor și a țesuturilor moi înconjurătoare și care provoacă tulburări de somn, cefalee și oboseală;
  7. Orice tip de activitate fizică cu care nu ești obișnuit;
  8. Leziuni musculare;
  9. Tensiune musculară.

Durerile musculare (sau Mialgiile) pot fi resimțite de orice categorie de vârstă. Intensitatea acestora poate varia de la dureri ușoare până la dureri severe și pot fi localizate oriunde la nivelul corpului (gât, spate, picioare, mâini). De regulă, atunci când avem dureri musculare, ne sunt afectate și ligamentele, tendoanele și adeseori chiar și membrana care învelește țesutul muscular și care leagă mușchii, oasele și organele.

Faptul că explicația populară a durerilor musculare face referire la categoria de vârstă înaintată a pacienților este doar un mit, acestea putând fi resimțite de orice persoană, indiferent de vârstă, în funcție de stilul de viață.

Cum poți preveni durerile musculare

În afara de momentele în care răceala te cuprinde și este normal ca în corp să apară dureri musculare, sunt o serie de factori ce pot ajuta la prevenirea acestor dureri sau boli de natură osoasă:

  1. Fă mișcare frecvent și nu sări peste exercițiile de încălzire de la început și cele de întindere a mușchilor de la sfârșit;
  2. Hidratează-te corespunzător, în fiecare zi, pentru ca mușchii să aibă o cantitate optimă de apă;
  3. Adoptă un stil de viață sănătos, cu mese regulate și alimente cât mai puțin procesate;
  4. Dacă lucrezi la birou, ridică-te de pe scaun la fiecare 50 de minute și fă 2-3 exerciții ușoare de întindere a mușchilor. În timp, cu siguranță vei vedea diferența;
  5. Folosește-te de tehnici de relaxare, cum ar fi meditația, pentru a păstra mușchii relaxați.

Durerile musculare și suplimentele alimentare

În sprijinul sănătății mușchilor și articulațiilor vine Curarti Complex, supliment alimentar, cu turmeric și betaciclodextrină, condroitină și glucozamină, colagen hidrolizat, acid hialuronic, magneziu, curcuma, vitamina C și proteine. Această combinație asigură protejarea articulațiilor împotriva degradării, menține lubrifierea articulației, redă elasticitatea articulațiilor, reduce durerile articulare și musculare și contribuie la stoparea degenerării țesuturilor elastice din încheieturi.

Acest supliment este recomandat frecvent pentru suplimentarea tratamentului inflamațiilor artritice și al leziunilor articulare.

Un alt supliment alimentar recomandat pentru acest tip de problemă este Vitamina D Lipozomală, alături de Calciu și Magneziu.

Foarte important de reținut este faptul că suplimentele alimentare nu înlocuiesc o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos; acestea sunt doar un ajutor în plus în prevenirea sau tratarea durerilor nu foarte grave de mușchi, oase sau articulații.

Cumpără Pachet Curarti Complex și Vitamina D Lipozomală

Când trebuie să mergi la doctor

În general, durerile suportabile pe perioade scurte sunt normale și pot fi rezolvate cu suplimente alimentare, masaj sau exerciții de întindere a mușchilor. Însă este necesar să consulți un doctor în momentul în care:

  1. Pielea este roșie în locul durerii și cu deformări;
  2. Pe lângă dureri musculare, ai amețeli și dificultăți de respirație;
  3. Durerea musculară nu este ameliorată după tratament sau îngrijire;
  4. Ai durere musculară, în special la nivelul gambelor, care apare în timpul exercițiilor și se ameliorează în repaus sau odihnă.

Măsuri de precauție

  • Curarti Complex nu se recomandă copiilor, adolescenților și femeilor însărcinate sau care alăptează, precum și persoanelor alergice la crustacee;
  • Nu depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A se păstra la temperatura camerei, la loc ferit de surse de lumină și căldură.